joi, 31 mai 2012

Crema de avocado si castraveti

Avocado - un fruct aliment perfect la orice masa datorita principiilor nutritive pe care le contine ( fosfor, fier, zinc, potasiu, cupru, magneziu, vitamine: A, B1, B2, B3, B6, C, E, PP, fibre, acid pantotenic si o cantitate mare de acizi grasi nesaturati usor digerabili).

RETETA: 1 avocado bine copt, 2 castraveti, 2 catei de usturoi, sare, fulgi de drojdie inactica, marar. Toate aceste ingrediente se proceseaza in blender pana obtinem o crema omogena. Eu am adaugat si bucati mici de castraveti pentru ai da o consistenta mai interesanta. Reteta foarte usor poate fi adaptata in functie de ingredientele pe care le avem la indemana.
Aceasta crema hranitoare poate fi servita cu paine fara foc sau pe felii de paine integrala cu seminte.

miercuri, 30 mai 2012

Gazpacho sau supa rece de rosii

Gazpacho este  un aperitiv traditional din insorita Andaluzie sau o salata lichida racoroasa si aromata.

RETETA:  300 g rosii cherry, 1 ardei rosu, 2 castraveciori, un fir de ceapa sau o ceapa rosie mica, 2 catei de usturoi sau 2-3 fire de leurda,  1-2 linguri ulei preset la rece,  100 ml apa, chimion, sare, piper, patrunjel. Toate aceste ingrediente se proceseaza in blender. Gazpacho poate fi servit cu paine raw sau cu bucati de legume presarate din abundenta in farfuria cu supa.
Filip si supa rece de rosii dumicata

vineri, 25 mai 2012

Tort cu capsuni

Tort cu crema de capsuni

Pietele sunt pline cu capsuni asa ca foarte repede se poate face un tort racoros si frumos colorat.

Blatul:1 cana migdale hidratate, ½ cana curmale hidratate, ½ cana fulgi de cocos uscati, sau nunca de cocos cruda razuita. Toate aceste ingrediente se proceseaza in robotul cu lama S pana obtinem o pasta lipicioasa care poate fi foarte bine aranjata  intr-un inel culinar. Eu am folosit un inel culinar cu diametrul de 26 de cm.
Crema: 2 cani de capsuni cu tot cu codite bine, bine spalate, 1 cana caju hidratat 2-3 h, 1 lingura miere, 3-4 linguri unt de cacao topit de baie de aburi, se proceseaza in blender pana obtinem o crema frumos colorata. Adaugam crema peste blat si dam totul la congelator pentru cateva ore, transferam tortul in frigider si dupa 1-2 ore putem portiona tortul.Daca nu avem unt de cacao, putem obtine o crema consistenta, doar din capsuni, caju, miere, si ulei de palmier sau tarate de psyllium (4 linguri).
Copiii vor adora acest desert, baietelul meu a mancat 3 felii la o singura masa.

duminică, 13 mai 2012

Povestea cursului cu nr 3 de Hrana Vie

Impresii despre Cursul cu Nr. 3 de Hrana Vie (fara foc), Rm. Valcea 6.05.2012

Incep acesta postare prin a le multumi gazdelor acestui Curs de Hrana Vie, adica familiei Mihailescu, intr-un cuvant http://www.driedfruits.ro/. Cu multa amabilitate, prietenie si incredere ne-au pus la dispozitie o sala spatioasa si bine aranjata pentru o demonstratie culinara de Hrana Vie.
Cu mare, mare bucurie va anunt ca aceasta sala ne va gazdui lunar si la urmatoarele cursuri de Hrana Vie care vor avea loc in Rm Valcea (deja am fixat data de 10.06.2012 pentru Cursul cu nr 4.)
Multumiri si lui Claudiu Lica de la http://www.eujuicers.ro/ro, care si de data aceasta
ne-a venit in ajutor cu storcatorul universal Omega 8004, care poate inlocui dintr-o lovitura atat blenderul, robotul cu lama S, rasnita de cafea, storcatorul de fructe si presa de ulei.

Majoritatea participantilor au fost pentru prima data la o demonstratie culinara de Hrana Vie, asa ca am inceput practica cu "prepararea" deja celebrului ceai macerat la rece a carui reteta o puteti gasi aici.

Ceai macerat la rece

Am continuat cu prepararea unui suc verde pe baza de frunze de ridichii rosii, loboda, mere si banana.
Suc verde
   
Urmatorul preparat lichid conform ordinii digestiei alimentelor a fost laptele de migdale, necesar prepararii budincii de quinoua si tortului TaoMed (retetele in curand pe blog).
A urmat salata de sapanac a carei reteta este detaliata aici si alte cateva retete delicioase.

             Budinca de quinoua                                   Torturi TaoMed                     
   
Salata de spanac
Catalin Colniceanu adica fotograful  http://bipbip.ro/ nu a putut ramane pana la sfarsitul demonstratiei culinare, asa ca lipsesc pozele pateului cu leurda a carui reteta o gasiti aici si a supei reci de rosii cu aroma andaluza (reteta in curand). Gazpacho, adica supa rece cu mult chimion a fost servita alaturi de painici deshidratate din hrisca, ceapa verde si masline Kalamata. O reteta de painici puteti gasi in lunga lista de retete fara foc de aici. Baza oricarei retete de painici poate ramane fixa, insa putem indrazni sa adaugam si alte ingrediente (leurda, rosii, spanac, etc).

Si de data aceasta am avut in sala doi medici, domnul dr. Preotescu si doamna dr. Ceausu. Pentru doamnele dr. Cazan si dr. Chilom am dus cate un pachetel delicios direct la Spitalul nr. 2 unde dansele erau de garda. Ceilalti participanti la curs au profesii diferite dar un singur interes comun - SANATATEA.



Iata si cateva din produsele care ne-au supravegheat atente din rafuri. Foarte multe produse bio sau conventionale necesare bucatariei fara foc si nu numai pot fi achizitionate online sau telefonic direct de la http://www.driedfruits.ro/ la preturi mai mult decat avantajoase si  calitate garantata. 

Putem sa ne unim 2-3 doritori pentru o comanda comuna, este mai usor pentru cei aflati la inceput de drum si care doresc sa achizitioneze doar 1-2 produse pentru degustarea de inceput.


Astept deja cu nerabdare Cursul cu nr 4, pana atunci va doresc incredere si inspiratie.

Start la Hrana Vie (fara foc) !
Suntem inconjurati in acest anotimp minunat de multe legume si fructe care asteapta nerabdatoare sa ne daruiasca din bogatiile lor nebanuite.